VIDEO. O asistentă demonstrează cum te poți contamina cu coronavirus chiar dacă porți protecție

VIDEO. O asistentă demonstrează cum te poți contamina cu coronavirus chiar dacă porți protecție
Foto: Facebook Molly Lixey
Publicat: 20/04/2020, 10:31

O asistentă medicală a distribuit un filmuleț în care demonstrează cum mănușile de protecție NU te ajută, atunci când mergi la cumpărături, deoarece pot determina o contaminare încrucișată.

Molly Lixey, asistentă medicală în Michigan, a distribuit clipul pe Facebook, în care arată cât de repede te poți contamina cu microbi, chiar dacă porți mănuși de latex.

Lixey spune că a văzut „mulți oameni cu mănuși în public, în ultima vreme”. „Este minunat. Dacă vrei să porți mănuși, totul este bine și frumos, dar îți reamintesc de contaminarea încrucișată”, spune Molly, potrivit independent.co.uk.

Aceasta își pune o pereche de mănuși de latex albastre și își imaginează un scenariu în care se deplasează cu mașina la supermarket, își pune mănușile și intră în alimentară.

Potrivit lui Lixey, când ești în supermarket, vei șterge căruțul de cumpărături cu șervețele umede, în timp ce porți mănușile. Totuși, când mergi să iei un produs, precum hârtia igienică, de la raft, vei contracta microbii pe mănuși.

În clip, asistenta medicală folosește un castron cu o substanță verde, lipicioasă, care reprezintă „microbii”, în care își bagă mâna, descriind momentul în care pune hârtia igienică în căruțul de cumpărături.

„După cum vezi, am doar microbi pe mâini”, spune Molly, arătând degetele murdare la cameră.

„Dar sunt pe mănuși! E în regulă, nu?”, adaugă femeia. După ce atinge un produs de la „supermarket” și se murdărește cu substanța verde, Molly „răspunde” la telefon, folosind, de fapt, o bucată de carton pe post de aparat.

Tânăra continuă să atingă produsele, în timp ce își atinge nasul, pentru a scăpa de o mâncărime.

„Dumnezeule, priviți câte bacterii”, spune asistenta, care are acum substanța verde pe vârful nasului.

„Dar este în regulă, deoarece port mănuși! Sunt în siguranță, nu?”, susține ea.

La finalul vizitei imaginare la magazin, Lixey deschide ușa mașinii, cu mănușile în mână, după care le dă jos.

Mănușile trebuie aruncate neapărat la coșul de gunoi. După ce renunți la mănuși, microbii se vor înmulți în continuare, mai ales dacă ridici telefonul, pe care oricum l-ai contaminat, când purtai protecția.

„Priviți, aceasta este ceea ce numim contaminare încrucișată”, avertizează asistenta medicală. „Nu ai de ce să porți mănuși dacă nu o să te speli pe mâini după aceea, pentru a te dezinfecta. Nu are sens, prieteni”.

Filmulețul lui Lixey a adunat până acum 1,3 milioane vizualizări pe Facebook și a fost distribuit de 67.000 de ori.

A quick little Molly rant about cross contamination and gloves.To use this video in a commercial player or in broadcasts, please email [email protected]

Publicată de Molly Lixey pe Luni, 30 martie 2020

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unde vrea Marea Britanie să construiască următoarea mare centrală nucleară?
×